Povestea piticilor din ciocolata – de Carlitos
Toate povestile incep cu “A fost odata ca niciodata…”. Povestea noastra, insa, nu s-a intamplat demult.. Dimpotriva, se poate intampla in fiecare zi cate unui copil, fara ca nimeni altcineva sa stie… Insa eu am aflat un mare secret despre ciocolata, pe care vi-l voi spune acum si voua.
Cui nu-i place ciocolata?! Gustul ei atat de bun, de cacao si lapte dulce te face sa-ti lingi degetele dupa fiecare bucatica! Dar cati dintre voi, dragi copii, ati avut vreodata rabdare sa nu va mancati portia de ciocolata pe nerasuflate si sa va uitati cu atentie la ea? Cati dintre voi i-au cunoscut pe piticii din ciocolata?
Povestea noastra a inceput nu demult, in Imparatia Pofticiosilor, taramul unde toata lumea isi petrecea timpul infulecand cu pofta tot soiul de bunatati. Intr-o buna zi, Imparatul Haplea, dorind sa le faca o bucurie supusilor sai, hotari ca, de acum incolo, toti copiii pofticiosi sa poata manca ciocolata dupa pofta inimii. Asa ca deschise larg portile tinutului invecinat, Regatul Dulciurilor, care ii era de multa vreme supus si de unde, pana atunci, era trimisa ciocolata pentru copiii pofticiosi.. Incantati de generozitatea imparatului lor si fara sa mai astepte alt indemn, copiii navalira cu totii in Regatul Dulciurilor si incepura sa manance pe nerasuflate din ciocolata pregatita special pentru ei… Dulciurile erau atat de bune, incat copiii nu se puteau opri din mancat, astfel ca in scurt timp proviziile de ciocolata ale Imparatiei aproape ca s-au terminat.
Piticii zaharisiti, locuitorii Regatului, iubeau mult copiii, asa ca o vreme se chinuira sa prepare tot mai multa ciocolata, ca sa nu-i supere nici pe ei, dar nici pe Imparatul Haplea, caruia ii erau supusi. Insa zadarnic! Pofta copiilor era de nepotolit, iar ciocolata piticilor era vestita in toate imparatiile vecine, pentru gustul ei minunat! Era atat de buna, ca nimeni nu se putea satura de ea!
Fabrica de ciocolata, locul in care piticii preparau toate delicatesele, isi tinu portile deschise zile intregi, iar formele in care se turna ciocolata erau mereu pline; in curand, piticii zaharisiti incepura sa lucreze din zi si pana-n noapte… pana cand, intr-o zi, obosira, cu totul. Degeaba ii rugasera pe copii sa se intoarca acasa cuminti si sa astepte sa pana cand vor umple din nou visteria de ciocolata a Regatului! Copiii nici vorba sa-i asculte, doar veneau din Imparatia Pofticiosilor, locul in care oamenii nu se opreau niciodata din mancat bunatati!
Asa ca, dupa ce se sfatuira o noapte intreaga, piticii hotarara sa plece in lumea larga si sa-si caute un loc departe de acesti copiii rasfatati si neascultatori, un loc in care sa construiasca o alta fabrica de ciocolata, pentru alti copii.
Zis si facut. Piticii zaharisiti se adunara cu totii, ingramadira pretioasele retere in valizele lor mici, isi umplura buzunarele cu cacao si alte ingrediente secrete si pornira la drum, tocmai prin padurea intunecoasa de la hotarul Regatului. Curand insa, drumul lor se afunda tot mai tare printre copaci, poteca deveni tot mai ingusta, iar razele soarelui se vazura tot mai greu prin frunzisul des. Ca sa-si faca curaj, piticii se luara de mana si incepura sa cante…
“Suntem piticii zaharisiti,
Cofetarii cei mai iscusiti,
Prajituri si ciocolata
Vom darui in lumea toata!
Drumul parea mai usor cantand, asa ca piticii continuara pe acelasi ton vesel:
Toti copilasii ne vor iubi,
Ciocolata noastra o vor pofti…
Cu fistic sau cu alune,
Dulciurile nostre sunt cele mai bune!”
Astfel inaintara piticii cantand prin padure, pana cand glasurile lor o trezira din somnul de dupamiaza pe temuta Vrajitoare Amaruie, care dispretuia tot ceea ce-i facea pe oameni fericiti. Auzind cantecul vesel al piticilor, Vrajitoarea le iesi in cale si incerca sa-i intorca din drum.
Incotro ati pornit asa grabiti, pitici lipiciosi? ii intreba ea cu rautate. Aici e padurea mea, unde nimeni n-are voie sa fie vesel, iar voi indrazniti sa-mi stricati somnul, cantand? Intorceti-va in imparatia vostra, pana nu va mananc!
Nu ne e frica de tine! ii raspunsera piticii in cor. Noi suntem zaharisiti iar tie, Vrajitoareo, dulcele n-o sa-ti placa deloc! Si-n plus, nu ne poti opri sa le facem o bucurie copiilor din lumea intreaga, noi iubim copiii cuminti si vrem sa-i facem fericiti!
Vrajitoarea se gandi cateva clipe.
Prea-bine, treceti atunci! le zambi ea cu prefacatorie. Dar in mintea ei isi facuse deja un plan: Pentru nimic in lume nu voi permite atata bucurie! Copiii trebuie sa fie tristi sau suparati, sa nu se poata bucura niciodata de gustul dulce al ciocolatei! O sa va topesc, sau chiar o sa va manac cu totul, dar n-o sa va las sa plecati nicionde!
Piticii isi continuara drumul cantand, dar nu peste multa vreme o ploaie marunta, deasa si amaruie se abatu asupra lor. Frunzisul des ii tinu o vreme la adapost, dar in curand ploaia isi facu loc printre frunze, transformand poteca in noroi si impotmolind-o.
Ce ne facem acum? se intrebara in cor piticii zaharisiti. In curand se va face noapte, iar noi suntem atat de mici, abia inaintam prin noroi! Sa ne oprim mai bine, sa ne facem un adapost si sa ne odihnim, inainte sa ne topeasca ploaia cu totul!
Regele Cofetar Zaharila si sotia lui, Regina Dulce-Dulce, isi deschisera valijoarele, scoasera de acolo o reteta si cateva ingrediente secrete si, impreuna cu supusii lor, facura in graba o bomboana de ciocolata, goala pe dinauntru, in care se adapostira apoi cu totii. Peste bomboana asezara un acoperis de staniol, ca sa nu le topeasca ploaia casuta, apoi isi privira adapostul multumiti.
Gata, o sa fie indeajuns pentru o noapte! Iar maine, cand soarele va rasari, vom porni mai departe, pe drumul nostru.
Piticii adormira curand, obositi, dar multumiti de casuta lor, care-i tinea la adapost de ploaia nesuferita. Dimneata insa, chiar la rasaritul soarelui, un tunet cumplit ii trezi pe toti din somn.
Buuuuum! Credeati ca veti scapa asa usor?! Pitici nesuferiti! O sa va mananc cu totul, chiar de-ar fi sa mi se-aplece!
Nu fusese un tunet… era doar vocea amenintatoare a Vrajitoarei Amaruie, care se intorsese si plutea acum pe un nor negru, deasupra bomboanei-casuta a piticilor.
Ce ne facem acum? susotira piticii, tremurand infricosati.
Nu va speriati, am un plan! le raspunse regele Zaharila. Vom face un sirop de zahar atat de dulce, incat Vrajitoarea se va ineca cu el si nu va putea inghiti bomboana noastra! Haideti, repede, cu totii la treaba! ii indemna el apoi.
Regina Dulce-Dulce pregati ea insasi, in mare graba, un sirop atat de dulce cum numai ea stia sa faca. In timp ce Regina prepara siropul, ceilalti pitici il turnau afara, in jurul bomboanei.
In acest timp, Vrajitoarea Amaruie cobori de pe norul ei negru, se apleca si ridica in palma bomboana acoperita de staniol.
Nu mai aveti nici o scapare, pitici lipiciosi si nesuferiti! suiera ea pe un ton victorios. O sa va mananc cu totul!
Apoi duse bomboana la gura, strambandu-se cum numai o vrajiroare urata si rea ar fi putut sa o faca. Insa, in clipa urmatoare, siropul de zahar incepu sa-i curga pe degete, ajungandu-i pe buze… Atunci Vrajitoare incepu sa tuseasca, ingrozita de gustul dulce pe care nu-l putuse niciodata suferi si arunca bomboana tocmai peste padurea deasa, acolo unde incepea lumea oamenilor obisnuiti.
Sa nu va mai vad niciodata in imparatia mea! tuna ea furioasa. Si va vrajesc sa sfarsiti mancati chair de unul din copiii pe care ii iubiti atat de mult, hocus-pocus-amar-amarocus! apoi disparu in adancul padurii intunecoase.
Bomboana-casuta a piticilor cazu, rostogolindu-se, in iarba de la marginea padurii. Insa, pana ca piticii zaharisiti sa se poata dezmetici, o fetita care se juca in apropiere vazu staniolul stralucind in iarba, luminat de razele blande ale soarelui. Curioasa, fetita se apropie de bomboana, o ridica din iarba si desfacu cu grija staniolul.
Ia te uita! O bomboana de ciocolata! exclama ea plina de incantare. Precis a pierdut-o vreunul din ceilalti copii! O s-o mananc repede, inainte sa ma vada si sa mi-o ceara inapoi! si… hap! fetita indesa bomboana cu totul in gura, mestecand-o cu pofta. Mmmmmm, e asa buna, are sirop de zahar si e crocanta! mormai ea cu gura plina, fara sa stie ca ceea ce rontaia erau, de fapt, valizele si celelate lucrusoare ale piticilor zaharisiti.
In tot acest timp, Zaharila si Dulce-Dulce, impreuna cu ceilalti pitici, abia apucara sa se prinda de maselutele si dintisorii fetitei, ferindu-se cu greu sa nu fie mestecati si inghititi cu totul.
Vai, ce nenorocire, acum chiar nu mai avem nici o scapare! incepura sa planga cativa pitici mai speriosi din fire. Vrajitoarea Amaruie ne-a venit de hac cu vraja ei!
Insa Regele Zaharila se gandi cateva clipe, apoi isi scoase din buzunar lingura cu care amesteca de obicei in ciocolata si incepu sa sape o gaurica intr-una din maselutele fetitei.
Faceti toti ca mine! le striga el celorlalti pitici. Repede, sa sapam cu totii, pana facem gaurele in care sa ne putem ascunde! si toti piticii incepura sa sape grabiti.
Astfel ca dintisorii si maselutele fetitei se umplura curand de gaurele mici. Dupa cateva zile, fetita se duse plangand la mamica ei, tinandu-se cu palma de obraz:
Ma doare! ii spuse ea mamei, aratandu-i gaurica din masea.
Mamica ei o duse de-ndata la medicul dentist, care se uita la dintii fetitei cu o oglinjoara, apoi ii spuse dojenitor:
Ai mancat ciocolata, nu-i asa? Dulciurile ti-au stricat dintisorii, acum va trebui sa-i reparam…
Apoi lua un instrument cu varful ascutit si incepu sa controleze fiecare carie a fetitei… In acest timp, Zaharila si Dulce-Dulce, auzind spusele dentistului, se pregatira sa evadeze, impreuna cu ceilalti pitici, urcandu-se pe marginea lui subtire. Apoi, cand acesta ajunse in tavita cu instrumente murdare, o luara cu totii la fuga, printre borcanase cu substante si cutii metalice, pana tocmai afara, sub frunzele unei papadii!
Gata, in sfarsit suntem in siguranta acum! exclamara ei veseli, dupa ce-si trasera sufletul. Ce bine ca suntem liberi din nou! Acum putem, in sfarsit, sa ne facem fabrica de ciocolata… si sa facem copiii fericiti!
Sa ne apucam de treaba! ii indemna Regele Zaharila. Dar mai intai sa ne facem propria noastra casuta, unde sa ne putem odihni seara, dupa o zi de munca in Fabrica de Ciocolata…
Da, da, sa ne facem o tableta intraga de ciocolata, in care sa putem locui, fara sa mai stam inghesuiti! ii raspunsera piticii in cor. Si s-o acoperim cu mult staniol, sa ne tina de cald noaptea si sa ne fereasca de ploi!
Pana seara, casuta lor de ciocolata era gata, iar a doua zi piticii se apucara, dis-de-dimineata, sa
prepare dulciuri pentru ceilalti copiii.
De atunci, dragi copii, nimeni nu mai stie exact ce s-a intamplat cu piticii zaharisiti. Am auzit ca dulciurile facute de ei sunt cele mai bune din lume, dar am aflat ca – de cateva ori – chiar casuta lor de ciocolata a fost mancata de copii, seara tarziu, cand fiecare pitic se susese deja la culcare… Si de fiecare data au fost nevoiti sa sape gaurele in dintisorii copiilor, ca sa se salveze. De aceea va spun, aveti mare grija! Ciocolata mancata seara, dupa apusul soarelui, atunci cand piticii obositi s-au dus deja la culcare, poate fi chiar casuta lor! Haideti sa avem grija si de dintisorii nostri, dar si de piticii zaharisiti! Pentru ca ei ne aduc cea mai buna ciocolata…
Super,Carlitos!!!!! Este o poveste foarte interesanta si plina de magie!!!!Phoopici multi si bafta in continuare!!!!!
Esti o persoana deosebita si ma bucur ca ti-ai cultivat in continuare talentul si nu te-ai lasat!!!!Phoopici ,Cristina!!!!:*:*
F draguta povestioara si plina de invataminte. Dar de ce atat de putine povesti?
Mai multe, pentru ca avem nevoie de ele.Succesc in continuare!
addicted to chocolate-sniff-excelent mi-a placut si m-a bucurat
[...] m-a rugat să fac nişte desene pentru această poveste scrisă de ea. Eu am început după cum puteţi vedea mai jos, apoi am întrerupt din lipsă de [...]