De cand a venit pe lume, Muchi a invatat de la mamica lui ca este un motanel frumos, curajos si norocos. Abia deschisese ochii, intr-o zi de toamna uda si friguroasa, cand mama lui l-a prins de blanita, l-a ridicat in gura si l-a dus in strada, asezandu-l in fata unei baltoace.

Miau-miau, uita-te la tine, esti un motanel frumos, lumea te va indragi si stiu eu ca vei avea o viata plina de peripetii! i-a spus mama lui, privindu-l cu dragoste si netezindu-i blanita.

N-a trecut mult de la acea intamplare, cand doua palme mari l-au prins ca intr-un cosulet si l-au ridicat in aer la o inaltime ce l-a speriat atat de tare, incat n-a mai avut curaj nici macar sa miaune dupa ajutor! De spaima a inchis ochii strans si a inceput sa tremure pana in varful coditei.

Palmele au plecat tinandu-l cu grija, tot mai departe. O clipa s-a intristat. Nici nu apucase sa-si ia ramas-bun de la mamica lui si de la fratiorii lui zgribuliti sub scara blocului! Dar, daca avea sa ajunga intr-un loc la fel de pufos si calduros ca si haina in care fusese ascuns, s-a gandit ca totusi nimic rau nu i se putea intampla.

Muchi stia de la mamica lui ca e un motanel curajos. Invatase primul sa umble si-i ajutase pe toti fratiorii lui sa faca primii pasi. Tot de la mamica lui aflase ca intr-o buna zi va veni cineva si-i va lua pe toti, ca vor merge in locuri nemaivazute, unde trebuie sa se poarte frumos si sa fie cuminti, pentru ca numai asa vor fi iubiti de stapanii lor. Si, fiind un motanel ascultator, Muchi ii promisese mamei lui ca asa va face: va fi cuminte si se va purta frumos in societate, asa cum il invatase ea!

Nici nu apucase bine sa se gandeasca la toate astea, cand haina in care se cuibarise s-a deschis dintr-o data si s-a simtit din nou strans in palme si ridicat in aer, sus de tot!

Miau-miau, oare ce-o sa se intample cu mine?! s-a intrebat el miorlaind abia auzit si inchizand ochii cu teama… a deschis apoi un ochi, plin de curiozitate, in timp ce se simtea strans tare in brate si o multime de voci incepura sa vorbeasca cu el. Curios, deschise si celalat ochi, spre incantarea copiilor care-l priveau cu mare bucurie! Trebuie sa va spun ca lui Muchi ii placeau mult copiii, ii indragise inca de cand locuia sub scara blocului… mereu il alintasera si ii vorbisera atat de frumos!

Copiii s-au jucat cu el o vreme, smotocindu-l si imbratisandu-l ca pe jucarie de plus. Pentru ca asa si era: un ghem de puf alb, cu codita si cizmulite negre… mai mult de atat, in loc de cozoroc avea intre urechi un petic de blanita neagra, care-l facea mai frumos decat toti ceilalti fratiori ai lui! Apoi s-au asezat cu totii in jurul unei mese mari, de pe care veneau o multime de mirosuri grozave! Muchi mirosea cu nasucul lui umed, adulmeca in aer si stia ca acela trebuie sa fie mirosul bunatatilor pe care le va manca pe saturate, atunci cand va creste mare!

Mmmmmm, miau-miau! Ce bine miroase! se gandea el mirosind in vant cu nasucul lui, in timp ce copiii il alintau si incercau sa-l serveasca cu tot felul de bunatati. Au ras apoi de el si de dintisorii lui atat de mici, incat nu invatase inca sa manance nimic cu ei! Dar Muchi nu s-a suparat, dimpotriva! Il bucura atat de mult sa vada atatia copii fericiti! Nu uitase nici o clipa ce-l invatase mama lui, stia ca daca se va imprieteni cu copiii, nu va fi niciodata alungat, iar oamenii aceia vor fi noua lui familie, nu doar stapanii lui.

Dupa o vreme, Muchi se zapacise cu totul. Era tinut pe rand in brate de o multime de oameni, era alintat, rasfatat ca un musafir de onoare, incat nici nu mai stia pe cine sa mangaie inapoi cu gherutele, in semn de multumire. In plus, i se facuse foame si nimeni nu se gandea sa-i dea lapticul lui cald, pe care mamica lui il invatase sa-l bea in fiecare zi… iar mangaierile, oricat de placute erau, nu pareau sa-i tina deloc de foame!

Tocmai atunci zari in capatul celalat al mesei o farfurie…. si pe ea o prajitura, mai mare decat toate prajiturile despre care ii povestise mamica lui!… O prajitura alba si pufoasa ca el si care, spre marea lui bucurie, mirosea de departe a lapte dulce si bun!

Mmmmm, miau-miau, acolo trebuie sa fie lapticul meu! a exclamat el fericit. Si, fara sa mai stea pe ganduri, motanelul si-a adunat puterile si tusti! s-a agatat cu gherutele de fata de masa si a sarit direct pe un platou!

Mmmmmi-e foame tare, miau-miau, vreau laptic cald! a mieunat el, in timp ce labutele lui alunecau grabite prin farfuriile pline cu mancaruri. Insa drumul catre prajitura aceea rotunda si alba, careia copiii ii spuneau “tort de frisca”, a fost plin de obstacole si peripetii! Labutele lui au inotat, pe rand, prin platourile cu oua umplute, prin salata de vinete , prin piureul de cartofi si prin castronelele cu muraturi… perinitele lui moi s-au umplut de maioneza si firimituri de paine, incat la sfarsit aratau ca niste cizmulite unsuroase, cu care abia mai pasea! Vai-vai, bietul motanel se murdarise cu totul, blanita lui alba era de nerecunoscut, iar labutele lui lasau urme pe toata fata de masa!

Apoi s-a oprit, afundandu-si cu totul boticul in tortul de frisca frumos decorat. Nu gustase niciodata ceva mai bun, mai dulce si mai aromat! Nu se mai satura! Mustatile lui subtiri se umplusera de frisca si uitase cu totul de bunele maniere… cui ii mai pasa sa-si curete boticul, atunci cand poti manca dupa pofta inimii dintr-un tort atat de delicios?! Chiar daca nu curgea, era cel mai gustos laptic din lume, atat de pufos si lipicios, intradevar un deliciu pentru orice motanel! A mancat pe saturate, pana a simtit ca si-a umflat burtica cu totul. Nu i-a fost frica nici macar o clipa de toti oamenii aceia care-l inconjurasera din toate partile. Nu i-a fost frica nici de rasetele lor galagioase, nici de aplauzele lor si nici macar de cutia aceea urata si neagra, mai mare ca el, pe care copiii o numeau “aparat de fotografiat”. Doar Muchi era un motanel curajos! Si cine sa-l certe pentru fapta sa?! Toata lumea il indragise din prima clipa… iar acum, asa murdar cum era, iti venea sa-l mananci cu totul!

Tarziu, dupa ce musafirii au plecat, Muchi a adormit intr-un cosulet special pregatit pentru el, acoperit cu o paturica moale si pufoasa, care ii tinea atat de cald! A plans putin de dor, amintindu-si de mamica si de fratiorii lui, apoi a adormit lingandu-si boticul, pe care inca pastra gustul delicios de frisca! A visat frumos… niciodata pana atunci nu se simtise atat de fericit, nimeni nu-l alintase ca in acea seara si stia ca in casa aceea, in noua lui familie, va fi ocrotit si rasfatat mereu. Nasucul lui de motan mirosise totul: va avea o viata plina de peripetii si intamplari minunate!

This entry was posted on Friday, February 22nd, 2008 at 2:07 pm and is filed under Muchi-motanelul pofticios. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.