pentru mine personal e un mare of… pacat de copilarie spun eu mereu, era atat de frumoasa varsta asta atunci cand eram noi copii… ne bucuram de viata intr-un cu totul alt fel. si totusi am crescut la fel de dezghetati ca si toti acesti mici calculatoristi de gradinita…

n-am stiut doua limbi straine cand am fost clasa I, nu stiam sa utilizez calculatorul, nu imi dezvoltasem nici un skill special, nu-mi gasisem vocatia si sensul vietii, dar citeam zeci, sute de carti pentru copii, la fel de frumos ilustrate ca si acum (doar ca mai ieftine ), aveam creiane colorate, plastilina, acuarele, carpe din care croiam hainute de papusi, bicicleta, minge, palete de badminton etc… eram sanatosi, fericiti si mai putin impovarati de realitate.

… sunt eu nostalgica.
lumea asta a luat-o razna cu totul.

probabil doare, ca si pentru orice mama, despartirea de puii ei… insa e o poveste, iar in povesti se pot intampla miracole, se poate astfel intampla ca mama si puii ei sa stie ca in urma acelei despartiri va veni totusi un strop de bine…

un copil poate ar adormi mai bine si ar visa mai frumos ascultand povesti vesele, usoare… au timp o viata apoi sa descopere cat de urata si rea e lumea asta mare.