Chitzchitz! Scrie o poveste!

Martisorul - de Cristina Preda

cris96 — Wed, 18 Jun 2008 21:42:28 +0000

Era odata o imparatie minunata ,unde totul sclipea,natura inverzea,oamenii erau prieteni si existau mii de sarbatori .Sarbatoarea lor importanta era Martisorul.Desi oamenii nu-l vazura niciodata pe Domnul Martisor in carne si oase erau increzatori ca intr-o zi il vor putea vedea .Numai ca lumea nu se gandea la planurile malefice ale lui Genius,un vrajitor care facea numai lucruri rele si caruia nu-I placea sa afle de la slujitorii sai ca oamenii se imprietenesc pe zi ce trece .Atunci ii veni o idee:sa-l rapeasca pe Martisor ,pentru ca lumea sa nu mai daruiasca cadouri de Martisor si automat lumea sa nu-l mai poata vedea.Astfel Imparatia Minunata a Reginei Primaverii se va distruge.Zis si facut .

Genius se duse in Imparatia Reginei.La inceput voia sa fie bun ca sa nu atraga atentia.

-Buna,draga mea!ii zise Genius Reginei.
(more…)

Steluta modesta - de Cristina Preda

cris96 — Wed, 18 Jun 2008 21:41:28 +0000

Ne uitam pe cer si vedem stelele.Niste simple punctulete stralucitoare.Dar cine isi inchipuie ca in spatele acelor punctulete exista o lume.O lume ca a noastra.In care se intampla si bune si rele.Cine isi inchipuie ca stelutele sunt niste finite care sufera si se bucura ca noi?Nimeni.

Iata ,insa ca toti ne-am inselat.Lumea aceea exista cu adevarat.

Era un satuc foarte saracacios unde traiau mii de stelute.Erau pline de viata,frumoase dar fara noroc.Printre ele ,o steluta speciala ,foarte frumoasa .Mama ei ,Steaua-Minunata picta tablouri pe care le vindea in piata .Steluta isi dorea foarte mult sa participe la concursul ‘Cea mai buna rochie”.Ii spuse mamei ei despre aceasta dorinta dar mama nu avea bani sa mearga in capitala..Pe zi ce trece,steluta noastra era tot mai trista.Se gandea ca in lumea lor exista si stelute mai bogate care se pot duce in capitala.Steluta de Mare era o capitala foarte frumoasa.Acolo se desfasura concursul.

Intr-o zi la taraba mamei ei veni o steluta croitoreasa.

-Buna ziua!spuse Steaua Minunata’

-Buna ziua!zise steluta croitoreasa

-De ce plangi ?o intreba Steluta Minunata
(more…)

Catelusa oarba - de Cristina Preda

Marie Jeanne — Wed, 11 Jun 2008 15:55:21 +0000

Inainte de toate, vreau sa va spun ca i-am cerut Cristinei sa imi trimita cateva cuvinte despre ea, pentru a-i realiza o mica prezentare, ea neavand blog. Am simtit ca este un copil foarte special din felul in care mi-a scris, este exact genul de copil de care visez eu ca ar trebui sa fie plina lumea. Vreau sa o felicit pe mama Cristinei pentru fetita ei minunata, pe profesoara ei de romana pentru ca o incurajeaza (este cel mai important lucru, cred, in viata unui viitor scriitor). Vreau sa ii multumesc Cristinei pentru ca ne-a gasit si pentru povestea extraordinara, sa o rog sa scrie mai departe, pentru ca avem nevoie de povesti frumoase pe Chitzchitz, si va las cu cuvintele ei:

M-am nascut intr-o frumoasa zi de martisor, dar din pacate cu vreo 3 luni mai devreme de data stabilita. De aceea ,inca de mica a trebuit sa depun eforturi pentru a face primul pas, pentru a merge corect, pe scurt multa gimnastica de recuperare, multa transpiratie. Nu a fost usor, dar nici prea greu, pentru ca eu sunt un copil ambitios, iar lupta nu s-a terminat. De aceea nu am avut foarte multi prieteni, iar cartea si scrisul au devenit prietenii mei cei mai buni. Acum am legat prietenii in clasa a-5-a, unde am intalnit copii deosebiti.Cele care m-au incurajat foarte mult si au apreciat povestirile mele au fost mama si profesoara mea de romana, care imi sunt foarte dragi. Pasiunile mele sunt: scrisul, cititul, mersul la film, intalnirile cu prietenii, calatoriile. Cel mai mult mi-as dori ca povestirile mele sa ajunga intr-o carte, care eventual sa devina best-seller. Mergand la Diverta, imi imaginam cartea mea pe raft, cu ce m-as imbraca la lansare, cati oameni o sa fie……Dar stiu ca pana acolo mai este multa munca.
PS: Vreau ca atunci cand voi creste sa-mi deschid un salon de infrumusetare pentru animale, incluzand in servicii lectura povestilor mele pentru necuvantatoare, pentru ca am uitat sa va spun, imi plac mult animalutele.

Catelusa oarba

Era odata o catelusa oarba de care toata lumea radea si credea ca e inutila.Radeau de ea toti cateii pentru ca vedeau ca nu are prieteni.Nici parintii ei n-o iubeau ca pe fiica lor cealalta de care erau incantati peste masura.Aceasta catelusa desi era oarba ea avea un mare vis:sa ajunga balerina si sa-i faca mandrii pe parintii ei de ea .Nu-si putea realiza acest vis deoarece fiind oarba nimeni nu o primea sa lucreze.Avea o minte grozava ,talent la desen,stia sa faca orice ,numai ca oamenii nu tineau cont de toate astea ci doar de defectul ei.Intr-o zi pe cand mergea asa dadu din greseala peste un caine maidanez rau.Acel caine vru sa o muste dar ii sari in aparare un alt caine maidanez ,gonindu-l pe acel caine.
(more…)

Va multumesc!

Marie Jeanne — Wed, 11 Jun 2008 07:53:27 +0000

Scrie o poveste! Un proiect de care ma ocup sporadic, spre ruşinea mea, imi face din cand in cand cate o bucurie atat de mare, incat raman fara cuvinte. Am declarat de la inceput ca stiu ca va starni zambete, a starnit, dar ne-am bucurat de sustinere din partea unor domni seriosi si importanti, fie ca au pomenit de chitzchitz in treacat sau au pus umarul. As vrea sa le multumesc in continuare lui L.,(ymvista şi stealthesettings, fara el nu se facea nimic), Costin, care ma sustine, si celor mai buni referreri, Gramo, Calina, Ramona, Aura, Andrei, si Flory.
Bucuria mare este insa ca cel mai mult trafic vine din Google, cu cautari precum povesti, povesti pentru copii, chitzchitz povesti.

Ieri am primit un mail extrem de imbucurator, de la Cristina, care mi-a trimis si o poveste. Cauta de mult un astfel de site, spune ea, si asta inseamna ca nici unul dintre cei care au contribuit la chitzchitz nu a muncit degeaba. Va mltumesc inca o data tuturor, contributorilor si cititorilor!

Am implinit cinci autori si sapte povesti!

Marie Jeanne — Sat, 22 Mar 2008 00:57:36 +0000

Voi incerca sa fiu scurta, acesta fiind un site dedicat povestilor si doar lor. Dar trebuie sa spun aceste cateva cuvinte.
Acum o luna, cand porneam proiectul chitzchitz.com si incercam sa-l fac cunoscut comunitatii de bloggeri, mi se intorceau zambete. Bucuria mea statea in faptul ca erau zambete si nu rasete. Un proiect care nu urmarea nici un castig, care nu aduce nici un capital de imagine, care cerea un efort iesit din tiparul activitatilor noastre obisnuite…hh, hihi. INSA.

Dupa cum se vede in lista de sustinatori, sunt multi care au inca un copil in ei. Le multumesc tuturor!
Bucuria foarte mare a fost cand, pe langa povestea mea, oameni deosebiti au adaugat altele. Imi creste inima pe masura ce creste numarul de povesti. Ieri am avut o surpriza extraordinara: Ioan Stoenica, un necunoscut mie, mi-a trimis o poveste minunata, gasind site-ul pur si simplu pe net. O alta bucurie mi-a facut-o Carlitos, continuand povestile cu Muchi.
Va multumesc din suflet tuturor!

Si inca o observatie: nu am calitatea, si nu consider (cata vreme voi fi master of this site) ca o are nimeni, de a comenta negativ o initiativa care pana la urma nu e la indemana oricui, un demers sincer, din suflet, care nu urmareste obtinerea nici unui castig.

Astfel incat imi voi lua libertatea de a casapi la modul cel mai serios orice intiativa de a critica altfel decat foarte amabil si constructiv efortul acestor oameni-copii, carora le multumesc din nou.

Va las in continuare cu cele doua povesti noi!

Ce gust are ploaia - de Carlitos

Marie Jeanne — Sat, 22 Mar 2008 00:31:14 +0000

Se spune ca fiecare pisicuta este stapana peste casa ei. Muchi, motanelul alb ca laptele si codita cufundata parca in smoala, era stapan de doua ori: avea casa lui, camerele pline cu mobile peste care avea voie sa exploreze in voie si canapele pe care isi ascutea pe ascuns gherutele; avea baia cu masina de spalat unde se ascundea uneori, cand facea o prostie, bucataria unde primea mereu lapte cald si alte bunataturi, dar mai ales camara cu rafturi multe si mirosuri minunate, unde adormea deseori, printre borcane, cu boticul lipit de tigaia de clatite.

Apoi avea gradina din fata blocului. Ce minunatie! Avea copacul lui, in care se catara incercand sa prinda vrabiutele obraznice si galagiase, care radeau intruna de blanita lui alba si pufoasa:

- Cip-cirip! Esti asa urat! Uita-te la tine, motanel, cum sa te ascunzi de dusmani cu blanita ta ?! Nu semeni cu nici o floare, cu nici o frunza, cu nici o crenguta de copac! Numai in zapada te poti ascunde, vai de tine, cip-cirip! Uita-te la noi, ce frumoase suntem, cu penele noastre pestrite… abia ne vezi!
(more…)

Luna Albastra - de Ioan Stoenica

Marie Jeanne — Sat, 22 Mar 2008 00:27:20 +0000

- Nu uita să îl uzi dimineaţa şi seara… dar nu prea mult, că se îneacă…
- Da mami… dar… crezi că o să crească mare şi frumos?
- O să crească, dacă ştii să îl îngrijeşti, îi spuse mama pupând-o de noapte bună…
Pe vata de pe capacul cutiei de margarină, seminţele de grâu aşteptau acum lumina zilei pentru a începe să crească… Andreea aşeză grâuşorul pe marginea ferestrei şi se băgă în pat la căldurică… Plapuma cu Mickey Mouse şi alte personaje Disney o învăluia de fiecare dată cu o căldură primitoare, şi totul în jur devenea atât de calm şi liniştit… fără nicio grijă, fără nicio durere…
Razele lunii intrau prin geam până pe faţa ei, creând de multe ori o legătură luminoasă între ele două… Îi plăcea Luna. Mereu o făcea să se întrebe ce se ascunde acolo sus şi de multe ori o făcea să viseze…
De această dată, pe Luna de argint era pustiu… o câmpie întinsă şi rece, fără urmă de viaţă, şi nişte munţi la depărtare… Soarele era foarte strălucitor, dar strălucirea lui nu reuşea niciodată să atragă atenţia fetei prea mult, pentru că ceea ce o fascina de fiecare dată era imaginea Pământului pe care îl lăsase în urmă, undeva într-un dormitor tapetat cu desene animate…
(more…)

Ileana si Sfanta Eticheta - de Mihaita Nita

Marie Jeanne — Wed, 19 Mar 2008 00:08:26 +0000

A fost odata ca niciodata, caci daca nu ar fi nu s-ar povesti un cavaler ratacitor, un inger decazut care plimba lumea in lungul si latul sau in cautarea Sfantei Etichete, o carte veche inca de la inceputurile lumii in care erau tainuite toate secretele vietii si retetele de fericire. Se spune ca cine avea si citea acea carte plina de intelepciune si de duh sfant va cunoaste Imparatia Cerurilor inca din timpurile lumesti. Cavalerul era un pic trecut dar inca avea sufletul tanar si neosteit si avea ca cel mai credincios slujitor al sau pe Calul de Argint, un cal fermecat si foarte istet care era din din argint stralucitor si niciodata nu palea. Calul de Argint si Cavalerul Ratacitor trecusera prin multe aventuri si multe peripetii dar niciodata nu gasisera ceea ce cautau … Sfanta Eticheta.
Era toamna tarzie, era frig afara si bruma acoprise dealurile si campiile iar Cavalerul ratacea impreuna cu tovarusul sau pe un drum de tara spre o cetate veche si darapanata. Era asa frig caci Cavalerul isi stranse aripile sale negre de inger decazut in jurul sau, dar avea barba alba, si motaia pe calul sau in ceata rece si plicticoasa. Cum mergeau ei asa pe drum langa o piatra o maicuta imbracata in negru statea si astepta pe cineva pe drum. “Saru’mana mamaie” ii spuse Cavalerul. “Incoace e Cetatea Dorului…” Batrana isi ridica privea cu niste ochi care straluceau de o viata stranie si ii raspunse “In partea asta a drumului maica”. Cavalerul o privea cu precautie si Calul de Argint simtindu-si stapanul necheza usor… “In Cetatea Dorului ai sa gasesti calea Etichetei. Sa tii minte ca tineretea e ca un val care iti intuneca lucrurile despre care iti pasa cu adevarat, si sa o pretuiesti cum trebuie si sa o jelesti cand ai sa o pierzi”. Cavalerul asculta mirat asemnea vorbe spuse lui, om cu parul deja incaruntit. O intreba pe batranica daca o duce el pana la castel si aceasta refuza spunand ca pe el il astepta si acum se duce la coliba ei care nu era departe de drum. Ii ura binete si pleca spre Cetatea Dorului.
Cetatea era derapanata rau cu ziduri daramate si muschi si licheni pe turnurile parasite. Tarani murdari si urati se invartau in jurul unor tarabe facute din sindrila noroioasa, copii desculti si nespalati se alergeau in jurul sau. Cavalerul descaleca isi defacu aripile fluturandu-le de cateva ori isi lua calul de capastru si inainta prin multime. Calul de Argint isi intreba stapanul daca stie ce anume cauta si aceasta ii raspunse ca nu. In timp ce se plimba prin multime de la etajul unei ferestre zari o tanara fata cu parul lung care se certa cu cineva pe care el nu il putea zari. Fata nu era foarte frumoasa dar avea ceva in ochi ce il vrajea pe cavalerul neobosit. Se certa cu cineva si ii stiga ducandu-si dupa ureche niste suvite rebele din parul sau bogat: “Nu ca tu nu ma intelegi, intelegi!… asta e…”. Cavalerul se opri si o privi pe fata. Din partea cealalta a camerei se auzi o voce foarte groasa ruginita cu urma de tandrete in ea: “Ileana…” si in momentul acela tanara fata se uita pe fereastra atrasa de frumosul cal de argint si isi intretaie privirea cu Cavalerul Ratacitor. Se uitara cateva clipe asa unul la altul si ea furioasa si pierduta se retrase din cadrul ferestrei. Cavalerul zambi pe sub mustata carunta si isi aminti ce ii spuse batrana pe drum. Ii spuse calului ca aveau sa innopteze aici si ca sa caute impreuna un han bun in cetate.
Au gasit gazduire la un hangiu beat si burtos dar macar camerele hanului erau cat de cat curate. S-a intins pe patul cu cearcefuri albe si si-a scos din desaga ce o purta sub saua calului o carte dupa care invata (un manual ezoteric tot despre fericirea si caile de a o obtine) si jurnalul sau de calatorie in care isi insemnase toate indiciile ce l-ar fi putut conduce spre gasirea Sfantei Etichete. Asa a adormit cand s-a trezit de nechezatul prea credinciosului sau prieten acesta i-a spus ca a aflat ca fata pe care a vazut-o este strabuna unui mare Alimist care locuia in Castelul Dorului si care pastra unul din secretele Sfantei Etichete. Iar barbatul ei este chiar chamberlanul acelui castel.
(more…)

Ciufulici - de Mihaita Nita

Marie Jeanne — Wed, 19 Mar 2008 00:05:24 +0000

A fost odata ca niciodata, caci daca nu ar fi nu s-ar povesti … o fetita mica si baietoasa, cu pistrui si parul roscat, care purta sosete peste genunchi si care era cel mai bun ochitor cu prastia din cartier. De cand era ea mica nu ii placeau jocurile fetitelor cu papusi si cescute mici aproape minuscule in care se prefaceau dupa-amieze intregi ca toarna lichide colorate si fermecate, si nici nu ii placea sa se imbrace in rochite roze sau albastre, pe care care le detesta cu toata puterea ei mica de fetita pistruiata. Numele sau se inrudea cu cel al marilor raufacatori si al pradatorilor de banca, si de multe ori se visa capitan de pirati cutreierand mari si tari, si pradand comori uriase, nu cu perle si diamante, ci cu cozonaci si turta dulce (pentru ca ii placeau foarte mult dulciurile). Dar am uitat sa va spun numele ei …

Numele era Ciufulici, pentru ca niciodata nu reusea sa se pieptene si pletele ei pana la umeri si usor crete erau intotdeauan in cea mai mare dezordine, iar cand se scula dimineata din pat zambind soarelui cu botul ei mic de fetita somnoroasa, mama ii spunea: “Ciufulici, e ora sa te trezesti, ia uite cum straluceste soarele”. Si se scula bosumflata si isi sorbea lapticul pregatit de mama, si se duc sa chinuie pisicile din cartierele vecine, intepandu-le cu scoabe din sarma aruncate de prastia ei nemiloasa. Niciodata nu chinuia pisicile din cartierul ei, caci pe toata le cunostea dupa nume… si le mangaia cand le intalnea, pisicile recunoscand-o si torceau printre picioarele ei. Pisicile din cartierele vecine erau rele si vagaboande, si le chinuiau pe pisicile din cartierul ei, se dadeau lupte crancene intre motanii flocosi, care isi zgariau ochii si faceau o galagie infernala.
(more…)

Muchi, motanelul pofticios - de Carlitos

Marie Jeanne — Fri, 22 Feb 2008 12:07:25 +0000

De cand a venit pe lume, Muchi a invatat de la mamica lui ca este un motanel frumos, curajos si norocos. Abia deschisese ochii, intr-o zi de toamna uda si friguroasa, cand mama lui l-a prins de blanita, l-a ridicat in gura si l-a dus in strada, asezandu-l in fata unei baltoace.

Miau-miau, uita-te la tine, esti un motanel frumos, lumea te va indragi si stiu eu ca vei avea o viata plina de peripetii! i-a spus mama lui, privindu-l cu dragoste si netezindu-i blanita.

N-a trecut mult de la acea intamplare, cand doua palme mari l-au prins ca intr-un cosulet si l-au ridicat in aer la o inaltime ce l-a speriat atat de tare, incat n-a mai avut curaj nici macar sa miaune dupa ajutor! De spaima a inchis ochii strans si a inceput sa tremure pana in varful coditei.

Palmele au plecat tinandu-l cu grija, tot mai departe. O clipa s-a intristat. Nici nu apucase sa-si ia ramas-bun de la mamica lui si de la fratiorii lui zgribuliti sub scara blocului! Dar, daca avea sa ajunga intr-un loc la fel de pufos si calduros ca si haina in care fusese ascuns, s-a gandit ca totusi nimic rau nu i se putea intampla.

Muchi stia de la mamica lui ca e un motanel curajos. Invatase primul sa umble si-i ajutase pe toti fratiorii lui sa faca primii pasi. Tot de la mamica lui aflase ca intr-o buna zi va veni cineva si-i va lua pe toti, ca vor merge in locuri nemaivazute, unde trebuie sa se poarte frumos si sa fie cuminti, pentru ca numai asa vor fi iubiti de stapanii lor. Si, fiind un motanel ascultator, Muchi ii promisese mamei lui ca asa va face: va fi cuminte si se va purta frumos in societate, asa cum il invatase ea!

Nici nu apucase bine sa se gandeasca la toate astea, cand haina in care se cuibarise s-a deschis dintr-o data si s-a simtit din nou strans in palme si ridicat in aer, sus de tot!

Miau-miau, oare ce-o sa se intample cu mine?! s-a intrebat el miorlaind abia auzit si inchizand ochii cu teama… a deschis apoi un ochi, plin de curiozitate, in timp ce se simtea strans tare in brate si o multime de voci incepura sa vorbeasca cu el. Curios, deschise si celalat ochi, spre incantarea copiilor care-l priveau cu mare bucurie! Trebuie sa va spun ca lui Muchi ii placeau mult copiii, ii indragise inca de cand locuia sub scara blocului… mereu il alintasera si ii vorbisera atat de frumos!

Copiii s-au jucat cu el o vreme, smotocindu-l si imbratisandu-l ca pe jucarie de plus. Pentru ca asa si era: un ghem de puf alb, cu codita si cizmulite negre… mai mult de atat, in loc de cozoroc avea intre urechi un petic de blanita neagra, care-l facea mai frumos decat toti ceilalti fratiori ai lui! Apoi s-au asezat cu totii in jurul unei mese mari, de pe care veneau o multime de mirosuri grozave! Muchi mirosea cu nasucul lui umed, adulmeca in aer si stia ca acela trebuie sa fie mirosul bunatatilor pe care le va manca pe saturate, atunci cand va creste mare!

Mmmmmm, miau-miau! Ce bine miroase! se gandea el mirosind in vant cu nasucul lui, in timp ce copiii il alintau si incercau sa-l serveasca cu tot felul de bunatati. Au ras apoi de el si de dintisorii lui atat de mici, incat nu invatase inca sa manance nimic cu ei! Dar Muchi nu s-a suparat, dimpotriva! Il bucura atat de mult sa vada atatia copii fericiti! Nu uitase nici o clipa ce-l invatase mama lui, stia ca daca se va imprieteni cu copiii, nu va fi niciodata alungat, iar oamenii aceia vor fi noua lui familie, nu doar stapanii lui.

Dupa o vreme, Muchi se zapacise cu totul. Era tinut pe rand in brate de o multime de oameni, era alintat, rasfatat ca un musafir de onoare, incat nici nu mai stia pe cine sa mangaie inapoi cu gherutele, in semn de multumire. In plus, i se facuse foame si nimeni nu se gandea sa-i dea lapticul lui cald, pe care mamica lui il invatase sa-l bea in fiecare zi… iar mangaierile, oricat de placute erau, nu pareau sa-i tina deloc de foame!

Tocmai atunci zari in capatul celalat al mesei o farfurie…. si pe ea o prajitura, mai mare decat toate prajiturile despre care ii povestise mamica lui!… O prajitura alba si pufoasa ca el si care, spre marea lui bucurie, mirosea de departe a lapte dulce si bun!

Mmmmm, miau-miau, acolo trebuie sa fie lapticul meu! a exclamat el fericit. Si, fara sa mai stea pe ganduri, motanelul si-a adunat puterile si tusti! s-a agatat cu gherutele de fata de masa si a sarit direct pe un platou!

Mmmmmi-e foame tare, miau-miau, vreau laptic cald! a mieunat el, in timp ce labutele lui alunecau grabite prin farfuriile pline cu mancaruri. Insa drumul catre prajitura aceea rotunda si alba, careia copiii ii spuneau “tort de frisca”, a fost plin de obstacole si peripetii! Labutele lui au inotat, pe rand, prin platourile cu oua umplute, prin salata de vinete , prin piureul de cartofi si prin castronelele cu muraturi… perinitele lui moi s-au umplut de maioneza si firimituri de paine, incat la sfarsit aratau ca niste cizmulite unsuroase, cu care abia mai pasea! Vai-vai, bietul motanel se murdarise cu totul, blanita lui alba era de nerecunoscut, iar labutele lui lasau urme pe toata fata de masa!

Apoi s-a oprit, afundandu-si cu totul boticul in tortul de frisca frumos decorat. Nu gustase niciodata ceva mai bun, mai dulce si mai aromat! Nu se mai satura! Mustatile lui subtiri se umplusera de frisca si uitase cu totul de bunele maniere… cui ii mai pasa sa-si curete boticul, atunci cand poti manca dupa pofta inimii dintr-un tort atat de delicios?! Chiar daca nu curgea, era cel mai gustos laptic din lume, atat de pufos si lipicios, intradevar un deliciu pentru orice motanel! A mancat pe saturate, pana a simtit ca si-a umflat burtica cu totul. Nu i-a fost frica nici macar o clipa de toti oamenii aceia care-l inconjurasera din toate partile. Nu i-a fost frica nici de rasetele lor galagioase, nici de aplauzele lor si nici macar de cutia aceea urata si neagra, mai mare ca el, pe care copiii o numeau “aparat de fotografiat”. Doar Muchi era un motanel curajos! Si cine sa-l certe pentru fapta sa?! Toata lumea il indragise din prima clipa… iar acum, asa murdar cum era, iti venea sa-l mananci cu totul!

Tarziu, dupa ce musafirii au plecat, Muchi a adormit intr-un cosulet special pregatit pentru el, acoperit cu o paturica moale si pufoasa, care ii tinea atat de cald! A plans putin de dor, amintindu-si de mamica si de fratiorii lui, apoi a adormit lingandu-si boticul, pe care inca pastra gustul delicios de frisca! A visat frumos… niciodata pana atunci nu se simtise atat de fericit, nimeni nu-l alintase ca in acea seara si stia ca in casa aceea, in noua lui familie, va fi ocrotit si rasfatat mereu. Nasucul lui de motan mirosise totul: va avea o viata plina de peripetii si intamplari minunate!