Voi incerca sa fiu scurta, acesta fiind un site dedicat povestilor si doar lor. Dar trebuie sa spun aceste cateva cuvinte.
Acum o luna, cand porneam proiectul chitzchitz.com si incercam sa-l fac cunoscut comunitatii de bloggeri, mi se intorceau zambete. Bucuria mea statea in faptul ca erau zambete si nu rasete. Un proiect care nu urmarea nici un castig, care nu aduce nici un capital de imagine, care cerea un efort iesit din tiparul activitatilor noastre obisnuite…hh, hihi. INSA.

Astfel incat imi voi lua libertatea de a casapi la modul cel mai serios orice intiativa de a critica altfel decat foarte amabil si constructiv efortul acestor oameni-copii, carora le multumesc din nou.

Va las in continuare cu cele doua povesti noi!

Se spune ca fiecare pisicuta este stapana peste casa ei. Muchi, motanelul alb ca laptele si codita cufundata parca in smoala, era stapan de doua ori: avea casa lui, camerele pline cu mobile peste care avea voie sa exploreze in voie si canapele pe care isi ascutea pe ascuns gherutele; avea baia cu masina de spalat unde se ascundea uneori, cand facea o prostie, bucataria unde primea mereu lapte cald si alte bunataturi, dar mai ales camara cu rafturi multe si mirosuri minunate, unde adormea deseori, printre borcane, cu boticul lipit de tigaia de clatite.

Apoi avea gradina din fata blocului. Ce minunatie! Avea copacul lui, in care se catara incercand sa prinda vrabiutele obraznice si galagiase, care radeau intruna de blanita lui alba si pufoasa:

- Cip-cirip! Esti asa urat! Uita-te la tine, motanel, cum sa te ascunzi de dusmani cu blanita ta ?! Nu semeni cu nici o floare, cu nici o frunza, cu nici o crenguta de copac! Numai in zapada te poti ascunde, vai de tine, cip-cirip! Uita-te la noi, ce frumoase suntem, cu penele noastre pestrite… abia ne vezi!
Read the rest of this entry »